Actualmente 4 instituţii de învăţămînt din raionul Făleşti: liceul teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfînt din satul Năvîrneţ, liceul teoretic din satul Mărăndeni, gimnaziul din comuna Pruteni, gimnaziul din satul Bocani, vor fi conectate la sisteme termice pe bază de biomasă în cadrul proiectului finanţat de Uniunea Europeană şi implimentat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova „Energie şi Biomasă”.
În cadrul implimentării proiectului, la 21-22 decembrie curent în sala Centrului de Creaţie şi Agrement a raionului Făleşti a fost organizate şi desfăşurate 2 seminare cu participare experţilor de la Institutul pentru Dezvoltare a Iniţiativelor Sociale „Viitorul” cu suportul financiar de la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova în cadrul proiectul „Energie şi Biomasă”.
Primului seminar „Creşterea capacităţilor locale privind gestionarea procesului de producere a energie termice din biomasă” a avut loc cu participarea primariilor, directorilor instituţiilor de învăţămînt şi grupurile de lucru din localităţile unde vor fi instalate cazane avînd la bază surse de combustibil din biomasă (paie), experţii Institutul pentru Dezvoltare a Iniţiativelor Sociale au abordat şi au analizat problemele axate pe eficienţa energetică a clădirilor publice, evoluţia şi provocările globale în sectorul energetic, cadrul normativ şi instituţional în sfera energiei şi biomasă, producerea de energie termică din biomasă.
La cel de al doilea seminar „Creşterea profesionalismului operatorilor locali privind utilizarea tehnologiilor de producere a energie termice din biomasă” cu participarea fochiştilor s-au discutat şi prezentat probleme cum sunt : Eficienţa energetică şi tehnologiile moderne de producere a energie termice din biomasă, cadrul general şi rolul operatorilor privind utilizarea eficientă a tehnologiilor de producere a energie termice, măsurile de securitate tehnică şi antiincendiară, monitorizarea procesului de producere a energie termice. În urma analizei implimentării proiectului reiese ca costul pentru consumul de agent termic va fi în medie de 2-3 ori mai puţin decît pentru folosirea resurselor energetice trediţionale iar banii economisiţi vor putea fi investiţi în dezvoltarea instituţiilor.
Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este lansat pe o perioadă de 4 ani cu un buget total de 14,56 milione de euro dintre care 14 milioane sunt acordate de uniunea European şi altele 56 de mii de către PNUD Moldova
Coordonatorul proiectului in teritoriu Prodan Alexandr

Informaţie trimisă de: Prodan Alexandr
0
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu