Invităm doritorii pentru participarea la preselecţia
Concursului raional
”Steaua de Fălești”, ediția a III-a
25 octombrie - 03 noiembrie 2013
Concursului raional
”Steaua de Fălești”, ediția a III-a
25 octombrie - 03 noiembrie 2013
REGULAMENTUL
Concursul este organizat de către Casa raională de Cultură din or. Făleşti, susţinută de Secţia raională Cultură şi Turism Făleşti.
OBIECTIVE:
- dezvoltarea creaţiei artistice a tinerelor talente;
- propagarea artei oratorice, muzicale, coregrafice;
- valorificarea scenică;
- descoperirea şi readucerea în circuitul cultural a creaţiilor inedite
- cultivarea şi dezvoltarea gustului estetic;
- lansarea şi promovarea tinerelor talente
CONDIŢII DE PARTICIPARE:
1. La concurs pot participa tinerii (5-18 ani) din raionul Fălești, care respectă condiţiile prezentului Regulament.
2. Fiecare participant va prezenta cîte două piese muzicale: prima – din repertoriu naţional, al doua - la alegere;
3. Participanţii vor evolua conform tragerii la sorţi.
ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA:
1. Doritorii de a participa se vor prezenta cu minusurile muzicale la preselecţie, în perioada 25 octombrie - 03 noiembrie, la ora 15.00 în incinta Şcolii de Muzică Făleşti, str.Ştefan cel Mare nr.40.
2. Concursul va avea loc la 08 noiembrie 2013 în incinta Şcolii de muzică or.Făleşti, ora 15.00.
3. Participanţii vor fi apreciaţi de specialişti în domeniu.
CRITERII DE APRECIERE:
- autenticitatea;
- originalitatea şi măiestria artistică;
- ţinuta scenică
PREMII ŞI MENŢIUNI:
Participanţii vor primi diplome şi suvenire.
DATE DE CONTACT :
tel. 025922246 – Ludmila Negri
tel. 069546486 - Bejenari Mariana

0
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu