Steaua de Făleşti


           La data de  25 noiembrie, în incinta Casei Raionale de Cultura a avut loc concursul: “Steaua de Făleşti”. Organizatorul  concursului a fost Andrieş Mariana (director artistic al Casei raionale de Cultură):   în raionul nostru avem mulţi tineri talentaţi şi care sunt  încă nedescoperiţi. Scopul concursului este de a promova tinerele  talente, care nu au fost pînă acum auzite şi văzute, iar de cele de care am ştiut să le mai urmărim înca o data”.
Iniţial s-a petrecut o preselecţie din care s-au ales cei mai buni. Astfel în concurs au participat: Alexandru Bejenari (elev cl. XII, Liceul Teoretic, "Mihai Eminescu"), Maria Codreanu (cl VIII, Liceul Teoretic, "Mihai Eminescu" ), Maria Bocicov(cl.X, Liceul Teoretic, "Ion Creangă") şi Nicoletta Fiodorova (studenta UST, facultatea de geografie şi istorie, originară din Făleşti).

Participantii


0

Concert în oraşul Făleşti

Prin proiectul de combaterea HIV/SIDA se organizează o campanie informaţională a locuitorilor din oraşul Făleşti.Această campanie este susţinută de artiştii autohtoni , Pasha Parfeni, Formaţia Acord, cu un concert de sensibilizare şi informare a publicului prezent. 
Doritorii sunt invitaţi pe data de 31 octombrie curent, la Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" în sala festivă la ora 17.00.


0

Rezultatele turului doi de scrutin pentru alegerea primarului oraşului Făleşti

Chişinău, CEC – Comisia Electorală Centrală comunică rezultatele preliminare ale votării pentru alegerea primarului oraşului Făleşti, r-nul Făleşti:


Denumirea circumscripţiei
Nr. total de alegători
Au participat la votare
Rata de participare %
Candidaţii
Voturi acumulate
or. Făleşti,
r-nul Făleşti
14 645

4125

28,17
Zalevschi Victor (PCRM)
2806
Ivanciuc Pavel (PLDM)
1268

Amintim că în oraşul Făleşti, r-nul Făleşti, funcţia de primar a încetat înainte de termen în legătură cu faptul ca primarul ales în iunie 2011 a devenit preşedinte al Consiliului raional Făleşti.

Informatie oferită de Comisia Electorală Centrală

0

Alegerea primarului oraşului Făleşti, data de 27 noiembrie 2011

 În şedinţa de marţi, 15 noiembrie 2011, Comisia Electorală Centrală a stabilit turul doi de scrutin pentru alegerea primarului oraşului Făleşti, raionul Făleşti în data de 27 noiembrie 2011 şi a aprobat devizul de cheltuieli pentru organizarea şi desfăşurarea acestuia în sumă de 77 190 lei.

Amintim că în conformitate cu rezultatele alegerilor locale noi desfăşurate duminică, 13 noiembrie 2011, în această localitate nici un candidat pentru funcţia de primar nu a întrunit mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare. Astfel în turul doi vor candida dl Zalevschi Victor (PCRM) care a obţinut 1886 voturi şi dl Ivanciuc Pavel (PLDM) cu 915 voturi.

Informatie oferita de  CEC

0

Un arbore pentru dăinuirea noastră


Prin hotărîre de guvern toate instituțiile publice de nivelul întîi (primăriile) și de  nivelul doi (consiliile raionale) din toată țara inclusiv și raionul Fălești sunt  mobilizate pentru a-și planifica la sfîrșitul săptămînii activități cu tematica ”Înverzirea plaiului natal”. Liceile au inceput de astăzi sădirea puieților și amenajarea teritoriului.


0

Stimaţi antreprenori şi conducători ai întreprinderilor mici şi mijlocii!

   Consiliul raional Făleşti Vă aduce la cunoştinţă că pe parcursul lunilor noiembrie şi decembrie anul curent, în incinta Consiliului raional Făleşti, se vor desfăşura seminare specializate gratuite în limbile română şi rusă la următoarele subiecte: 
  • Managementul resurselor umane
  • Legislaţia muncii
  • Planificarea afacerii
  • Managementul financiar pentru întreprinderile mici
  • Înregistrarea în calitate de plătitor al TVA şi aplicarea legislaţiei în domeniu
  • Activitatea economică externă şi relaţiile vamale
  • Marketing
  • Tehnici de vînzări eficiente
  • Contabilitatea pe domenii de aplicare
     Organizatori:
    Centrul Internaţional de Promovare a Femeilor în Business ICAWB,
    Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Republica Moldova ODIMM,
    cu susţinerea financiară ODIMM,
    în colaborare cu Consiliul raional Făleşti. 
        Toate seminarele sunt de caracter aplicativ şi sînt dirijate de traineri-consultanţi de înaltă calificare cu experienţă majoră.
        Despre data şi ora desfăşurării seminarelor veţi fi informaţi adăugător. 
    Solicitanţii se înregistrează la unul sau cîteva seminare la tel.:  
    0(259)2-39-41, 2-29-15 sau direct la Secţia Economie şi Atragere a Investiţiilor, Consiliul raional Făleşti, str. Ştefan cel Mare, 50, et. I.

    0

    Drepturile Omului

    Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova în colaborare cu Misiunea OSCE în Moldova, implementează proiectul  "Consolidarea capacităţilor comisiilor locale de  monitorizare a locurilor de detenţie" ce are ca scop susţinerea în instituirea, activitatea şi eficienţa comisiilor de  monitorizare, inclusiv racordarea la stanrdardele naţionale şi internaţionale din domeniu.
     Este preconizată o masă rotundă cu  membrii /potenţialii membri a comisiei locale de  monitorizarea a  raionului Făleşti, joi 27 octombrie  curent, orele 14.00 în Sala de Şedinţe a Consiliului raional.

    0

    „Aspecte juridice privind reglementarea activităţii de întreprinzător”

     La data de 28 octombrie, ora 11:00, în Sala de Şedinţe a Consiliului raional se va desfăşura o întrunire la tema „Aspecte juridice privind reglementarea activităţii de întreprinzător”. Scopul acestei întruniri este de a  familiariza agenţii economici cu aspectele juridice în activitatea antreprenorială: iniţierea afacerii şi obţinerea autorizaţiilor; reglementarea raporturilor de muncă; prezentarea dărilor de seamă; exercitarea controlului din partea statului şi aplicarea sancţiunilor

    Organizatori: Camera de Comerţ şi Industrie, filiala Bălţi.
    Suport financiar: Proiectul USAID|BIZTAR
    Toţi cei interesaţi sînt invitaţi să participe.

    0

    Ziua Tineretului

    Se apropie ziua tineretului, comisia de organizare,(specialişti pe tineret şi sport ai primăriei or.Făleşti şi cei ai secţiei cultură a consiliului raional) se intrunesc pe 1 noiembrie pentru a planifica activităţile ce se vor desfaşura în săptămîna tineretului de pe 6 noiembrie pîna pe 12, se va face o preselecţie pentru tinerele talente,revenim cu informaţii adăugătoare.


    0

    Rezultatele alegerilor locale in Falesti


    Duminică, 13 noiembrie 2011, au avut loc alegeri locale noi pentru alegerea primarilor în două localităţi din ţară

    Chişinău, CEC – Comisia Electorală Centrală comunică rezultatele votării pentru alegerea primarului oraşului Făleşti, r-nul Făleşti şi comunei Hănăsenii Noi, r-nul Leova:

    Denumirea circumscripţiei
    Nr. total de alegători
    Au participat la votare
    Rata de participare %
    Candidaţii
    Voturi acumulate
    or. Făleşti,
    r-nul Făleşti
    14 645
    4270
    29,16
    Zalevschi Victor (PCRM)
    1886
    Ivanciuc Pavel (PLDM)
    915
    Ţîbuleac Grigore (PDM)
    449
    Spînu Dumitru (PL)
    361
    Bîrliba Vitalie (candidat independent)
    352
    Sava Oleg (Partidul Socialiştilor din Moldova)
    201
    Florea Veaceslav (PNL)
    65


    Conform art. 134 alin. (2) din Codul electoral în oraşul Făleşti urmează să aibă loc al doilea tur de scrutin între candidaţii care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

    Amintim că în oraşul Făleşti, r-nul Făleşti funcţia de primar a încetat înainte de termen în legătură cu incompatibilitatea funcţiei.



    0

    ,,Steaua de Făleşti” 18-19 noiembrie 2011


    Invităm doritorii pentru participarea la preselecţia concursului orăşenesc
    9-14 noiembrie 2011

    REGULAMENTUL

                Concursul  este organizat  de către Casa  raională de Cultură  din or. Făleşti susţinută de Secţia raională Cultură şi Turism Făleşti.

    OBIECTIVE:
    -         dezvoltarea creaţiei artistice a tinerelor talente;
    -         propagarea artei oratorice, muzicale, coregrafice;
    -         valorificarea scenică;
    -         descoperirea şi readucerea în circuitul cultural a creaţiilor inedite;
                      -   cultivarea şi dezvoltarea gustului estetic;
    -         lansarea şi promovarea tinerelor talente

    CONDIŢII DE PARTICIPARE:
    1.      La concurs pot participa tinerii (15-25 ani) din oraşul Fălesti, care respectă condiţiile prezentului Regulament.
    2.      Fiecare participant va prezenta cite un  număr artistic la cele 3 secţiuni:
    a)     Secţiunea Muzică :
     - cîntec la alegere;
    b)     Secţiunea Dans :
    - dans la alegere;
    c)     Secţiunea Poezie:
    -poezie la alegere;
    3.      Participanţii vor evolua conform tragerii la sorţi.

    ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA:
    1.      Doritorii de a participa se vor prezenta cu minusurile muzicale la preselecţie, data 9-10 noiembrie, la ora 15.00 în incinta Casei Raionale de Cultură Făleşti.

    2.      Concursul va avea loc la 18 noiembrie 2011 la Casa raională de Cultură Făleşti, ora 17.00.

    3.      Participanţii vor fi apreciaţi de specialişti în domeniu.

    CRITERII DE APRECIERE:
    -         autenticitatea;
    -         originalitatea şi măiestria artistică;
    -         ţinuta scenică

    PREMII ŞI MENŢIUNI:
    Participanţii vor primi diplome de participare şi premii în dependenţă de locurile ocupate.

    DATE DE CONTACT : tel. 069546486 -  Andrieş Mariana


    0

    FII RESPONSABIL-TRĂIEȘTE FĂRĂ SIDA!

    Campania ”FII RESPONSABIL-TRĂIEȘTE FĂRĂ SIDA”, este implementată cu prilejul Anului Internațional al Tineretului și în vederea realizării Programului Național de Prevenire și Control HIV/SIDA și ITS pentru perioada 2001-2015 și promovării Legii cu privire la voluntariat în rîndul tinerilor din Republica Moldova.
    Campania este implementată de către Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova și Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, în cadrul Proiectului ”Consolidarea capacităților organizațiilor de tineret și studențești în vederea profilaxiei infecției HIV în rîndul pricipalelor grupuri vulnerabile ale populației și prevenirea discriminării și stigmatizării persoanelor ce suferă de acestă maladie”.
    Campania de informare a ajuns și la Fălești, susținută de un concert cu artiști autohtoni.




    0